Călătoria mea de până acum
Bună, mă numesc Anne și am 57 de ani și am limfom folicular non Hodgkin, grad 1, în stadii incipiente.
Călătoria mea de până acum – mai 2007 Am observat un nod în zona inghinală – părea să apară literalmente peste noapte, deoarece a fost nedureroasă, probabil că nu aș fi căutat avizul medicului decât dacă aveam o programare pentru controlul meu anual. A fost considerată o posibilă hernie, așa că am așteptat câteva săptămâni pentru a vedea dacă a dispărut, de fapt a crescut puțin mai mare.
Am fost trimis la teste și călătoria mea a început; Când doctorul meu m-a informat despre rezultate, mi s-a părut suprarealist – nu auzisem niciodată de limfom, nu aveam idee despre ce este sau cum îmi va schimba viața pentru totdeauna.
Am fost trimisă la Clinica de Cancer Nepean și îmi amintesc că am așteptat să mă întâlnesc cu specialistul meu și mă gândeam că mi se va spune că a fost o greșeală – aici mi s-a spus că am cancer, dar nu mă doare capul!
M-am întâlnit cu medicul meu specialist și mi-a confirmat că aveam limfom, deși erau necesare mai multe teste pentru a determina ce tulpină am, plus gradul și stadiul. Am avut testele relevante și primele rezultate din spate au reflectat o citire „gri” și am avut nevoie de un alt test de măduvă osoasă pentru a confirma stadiul. Mi s-a părut supărător; Am vrut să încep cu tratamentul pentru a vindeca „acest lucru” – fără să realizez în acel moment că în prezent nu există nici un tratament pentru tipul meu de limfom.
Dr. meu a recomandat cicluri de chimioterapie cu Mabthera și a terminat cu o strop de radiații. Am fost foarte norocos, deoarece am avut nevoie doar de doze ușoare și corpul meu a tolerat bine tratamentele și am continuat să lucrez pe tot parcursul.
Compania pentru care lucrez este incredibil de susținătoare, mi-a permis să-mi eșalonez orele pentru a se potrivi cu tratamentele, programările și oboseala pe care am experimentat-o. Cred că, continuând să lucrez, m-a ajutat să trec în această perioadă, fiind vorba despre singurul lucru „normal” care se întâmpla în acest moment.
Încă primesc Mabthera la fiecare 3 luni. Sunt bine, în remisie, încă muncesc, tobe în spate (din păcate acest lucru nu mi-a îmbunătățit abilitățile de tobe) și dans. Când am fost diagnosticat pentru prima dată, am vrut să fac resurse cât mai multe despre asta și mi s-a părut foarte supărător că singurii oameni pe care i-am aflat despre care aveau limfom au murit cu toții din cauza acestuia. În 2008 am descoperit Lymphoma Australia (Lymphoma Support and Research Association) și, în timpul unei excursii în Qld, acești oameni drăguți au renunțat la o zi pentru a mă întâlni și nu vă pot spune impactul pe care l-au avut asupra călătoriei mele; aici erau acești oameni drăguți care trăiau o viață plină și, cu limfom, mi-au dat speranță.
Ceea ce mi s-a părut supărător când am fost diagnosticat cu cancer a fost că mi-am pierdut identitatea – nu mai eram „Anne”, ci o pacientă cu cancer, mi-au trebuit aproximativ paisprezece luni să trec peste asta și acum sunt din nou Anne, deși cu o componentă suplimentară. „Limfom – Cancer” nu mai dictează cine sunt, mi-a schimbat viața dar nu-mi mai controlează viața.
De asemenea, m-a făcut să examinez mai critic toate aspectele vieții mele și mi-a schimbat viziunea asupra a ceea ce este cu adevărat important și a ceea ce nu este. Mi-a permis să mă descurc mai ușor și să nu mă stresez din cauza lucrurilor „mici”. Am devenit membru al Lymphoma Australia pentru a da ceva înapoi; Consider că va merita dacă pot face o diferență pozitivă în călătoria unei singure persoane.
Experiența m-a învățat să apreciez că am fost și continui să fiu înconjurat de cei mai minunați oameni pe care uneori, în trecut, obișnuiam să iau de la sine înțeles. La fel ca noi toți, viitorul meu este incert, totuși, acum nu iau nimic de bun și pretuiesc fiecare moment și fac ca fiecare zi să conteze.
Anne
