Bună, mă numesc Liv și am fost diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 2 pe 12 aprilie 2022, la 4 luni după ce am găsit un nodul pe gât.
Ajunul Crăciunului 2021, am găsit la întâmplare un nod umflat pe gât, care a apărut de nicăieri.
Am făcut imediat un consult de telesănătate ca să mi se spună că nu ar trebui să fie grav și să merg la medicul de familie când pot pentru investigații suplimentare. Din cauza sărbătorilor legale și a unei perioade aglomerate de sărbători, a trebuit să aștept să văd un medic de familie care apoi m-a îndrumat pentru a-mi face o ecografie și o biopsie cu ac fin făcută la jumătatea lunii ianuarie. Odată cu rezultatele neconcludente ale biopsiei, am fost administrat cu antibiotice și pentru a monitoriza dacă există o creștere. În mod frustrant, antibioticele nu au avut niciun efect, dar am continuat cu viața, lucrând, studiind și jucând fotbal în fiecare săptămână.
În acest moment, singurul meu simptom fiind mâncărimea, pe care o atribuisem la alergii și la căldura verii. Antihistaminicele pot calma o parte din mâncărime, dar aceasta a persistat de cele mai multe ori.
La începutul lunii martie nu a crescut, dar era încă prezent și vizibil, oamenii făcând comentarii sau subliniind-o în mod constant, am fost trimis la un hematolog și nu am putut să-i văd până la sfârșitul lunii aprilie.
Spre sfârșitul lunii martie, am observat că nodul mi-a crescut peste gât, fără a afecta respirația, dar devenind și mai vizibil. M-am dus la medicul de familie, unde a reușit să mă facă să văd un alt hematolog a doua zi, cu o biopsie CORE și o scanare CT rezervată în săptămâna următoare.
Jonglez cu universitatea și munca între toate testele la care se desfășoară în sfârșit, fiind diagnosticat oficial cu limfom Hodgkin, la aproape patru luni după ce am descoperit nodul de pe gât.
Ca toată lumea, nu vă așteptați niciodată să fie cancer, având 22 de ani și trăind viața normal, cu simptome minime, ar fi putut fi ușor ignorate ar fi putut duce în cele din urmă la un prognostic/diagnostic mai prost al cancerului într-o etapă ulterioară.
Diagnosticul meu m-a determinat să mă gândesc la cum să procedez nu numai cu tratamentul, ci și potențialele impacturi mai târziu în viață.
Am decis să urmez un tratament de fertilitate pentru a-mi îngheța ovule, care a fost un proces de drenaj mental, fizic și emoțional.
Chimioterapia a început la o săptămână după extragerea ovulului pe 18 mai. O zi foarte dificilă, cu atât de multe necunoscute care merg în chimioterapie, cu toate acestea, sprijinul asistentelor mele uimitoare și a partenerului meu și a familiei au făcut ca necunoscutul să fie mult mai puțin înfricoșător.
În total, voi avea patru runde de chimioterapie cu radioterapie potențial necesară după aceea. Primele mele două runde de chimioterapie au fost BEACOPP și celelalte două fiind ABVD, ambele având efecte diferite asupra corpului meu. BEACOPP Am avut efecte secundare minime cu o oarecare oboseală și greață foarte ușoară, în comparație cu ABVD unde am neuropatie la degete, dureri la spate și insomnie.
De-a lungul procesului, mi-am tot spus să rămân pozitiv și să nu-mi permit să mă opresc asupra efectelor secundare ale cancerului care ar putea să mă îmbolnăvească, ceea ce a fost o luptă către sfârșitul călătoriei mele de chimio și știu că pentru mulți oameni este o lupta.
Pierderea părului a fost o luptă, l-am pierdut la trei săptămâni de la prima rundă de chimioterapie.
În acel moment a devenit real pentru mine, părul meu pentru mulți oameni a fost o mare problemă și m-am asigurat întotdeauna că arată cel mai bine.
Am două peruci acum, ceea ce mi-a dat atât de multă încredere la ieșire, teama pe care o aveam inițial de a purta o perucă și de a nu avea păr a dispărut și acum pot să îmbrățișez acest aspect al călătoriei mele.
Pentru mine, fac parte din grupurile de sprijin, care includ Limfom Down Under pe Facebook și Înotătoarele roz, un program local de sprijin pentru cancer și o organizație de caritate din zona mea (Hawkesbury) care m-a ajutat să găsesc sprijinul celor care se confruntă cu probleme similare pe care le întâmpin eu.
Aceste grupuri de sprijin au fost de neprețuit pentru mine. A fost reconfortant să știu că alți oameni au înțeles ceea ce am experimentat și să am o comunitate online și în persoană a fost un mare sprijin pe această călătorie.
Un punct pe care vreau să-i îndemn pe oameni să-și amintească este nu ignora semnele și perseverează în a încerca să găsești cauza simptomelor tale. A devenit obositor să particip la toate programările și să treci la toate aceste teste. Au fost de multe ori pe parcursul călătoriei mele de diagnostic în care am vrut să renunț, fără să știu dacă voi primi vreodată răspuns. Vreau să subliniez cât de important este să persistezi și să nu ignori simptomele atunci când apar.
Mi-ar fi fost foarte ușor să încerc să ignor în speranța că în timp aceste simptome vor dispărea, dar În retrospectivă, sunt recunoscător că am avut mijloacele și sprijinul pentru a căuta ajutor.
FIȚI PERSISTENT și vă rugăm să nu ignorați semnele.
